Cum se obtine o aruncare corecta

Un bun articol pentru toţi a apărut pe frdarts.ro, l-am adăugat şi noi puţin mai jos:

1.Aruncarea propriu-zisă

1.1 Noţiuni teoretice
...Pentru început, haideţi să vedem cum zboară o săgeată. În zbor, săgeata descrie o curbă parabolica, la fel ca o piatră aruncată, sau ca un proiectil tras de o armă. Avem în imaginea de mai jos această traiectorie.

...Funcţie de puterea cu care este aruncată săgeata, parabolă poate să fie mai înaltă sau mai joasă. O tehnică corectă a aruncării săgeţii trebuie să ghideze săgeata exact de-a lungul acestei curbe parabolice în momentul accelerării ei şi trebuie să garanteze că aceasta se poate menţine pe curbă, atunci când este eliberată din mână.
...Cum trebuie aruncată săgeata, pentru a se menţine în zbor pe traiectoria corectă? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să observăm mecanica braţului de aruncare. Aceasta poate fi descris ca un mecanism cu 3 pârghii, articulate una de alta prin două puncte mobile (similare cu nişte balamale), al treilea punct fiind fix.

...Privind imaginea de mai sus, observăm că cele 2 puncte mobile sunt cotul şi încheietura mâinii, iar punctul fix este umărul, în timp ce pârghiile sunt braţul, antebraţul şi mâna.

1.2. Ce este obligatoriu şi ce este interzis să facem atunci când aruncam o săgeată
1.2.1. La nivelul încheieturilor şi a pârghiilor
Umărul - este singurul punct din întregul proces care nu îşi schimbă poziţia. Aşa că nu trebuie să vă mişcaţi corpul în timpul aruncării - acesta este, deci, un prim lucru interzis. Acţiunea de aruncare se obţine doar prin mişcarea braţului.
Cotul - stă într-o poziţie fixă atunci când săgeata este dusă spre înapoi, apoi, într-un anumit punct în faza de acceleraţie începe să se ridice. Acest lucru este foarte interesant, pentru că s-ar putea să fi auzit sfatul: "cotul trebuie să stea fix în timpul aruncării". Acest sfat este complet greşit. Un cot care rămâne fix, va obliga să eliberaţi săgeata mai devreme. Este, dacă vreţi, diferenţă în ceea ce priveşte precizia între un pistol şi o puşcă. Lungimea mai mare a ţevii unei puşti îi măreşte precizia acesteia. Cu toate acestea există şi jucători de top, foarte puţini însă, care menţin cotul fix. Acelaşi lucru îl realizează şi perioadă mai mare de ghidare a săgeţii, deci, pentru că trebuie să eliberăm săgeata cât mai târziu, cotul trebuie să se mişte în sus, în faza finală a aruncării. Ţineţi minte că mâna trebuie să urmărească traiectoria săgeţii şi imediat după eliberarea acesteia. Procedând aşa, eliberarea săgeţii se face mai uşor, întrucât nu trebuie să găsim cu exactitate punctul de eliberare. Nu are prea mare importanţă dacă o eliberăm un pic mai devreme sau mai târziu, oricum săgeata va sta într-o poziţie corectă de zbor.
Încheietura mâinii - acţiunea acesteia în timpul aruncării este un alt subiect frecvent discutat. Marea majoritate a jucătorilor profesionişti folosesc mişcarea bruscă a încheieturii pentru a obţine o acceleraţie mai mare. Nu-i aşa că modul de mişcare al celor trei "pârghii" vă amintesc de un bici? Dacă veţi mişca brusc încheietura mâinii, vârful biciului (adică săgeata) va avea o viteză mai mare, şi prin urmare, veţi putea mişca celelalte părţi ale sistemului de pârghii mai încet, veţi pune mai puţină forţă în aruncare, deci veţi obţine o precizie superioară. Există, însă şi un risc în acest tip de mişcare - este un lucru în plus care trebuie controlat şi, prin urmare, o nouă sursă de erori. Dacă jucătorii profesionişti folosesc această tehnică, pentru începători nu este recomandată decât dacă au darul natural de a controla mişcarea.
1.2.2. În timpul fazelor aruncării
Ochirea: Puneţi ochiul, săgeată şi ţinta pe care doriţi să o loviţi pe aceeaşi linie. Focalizaţi ţinta, nu săgeată sau vreo fată care tocmai intră în bar. Folosiţi orice puncte de ochire de pe ţintă, sau ochiţi în modul vostru propriu, dar ochiţi! Mulţi jucători ochesc în mod natural, dar, surprinzător, unii începători nu o fac de la început. Este un lucru obligatoriu, deci ochiţi!
Mişcarea către înapoi: Faceţi această mişcare, dar nu o faceţi prea repede. Mulţi începători se tem că în timpul mişcării înapoi pierd precizia ochirii, dar controlul acesteia este doar o chestiune de practică. Sunt doar foarte puţini jucători de succes care omit această mişcare, deci pentru restul de 99% este un alt lucru obligatoriu. Cât de departe mişti mâna înapoi este ceva personal, dar este bine să o mişti puţin. Dacă simţi că mişcarea te ajută, poţi duce mâna înapoi cât de mult posibil. Poţi evita să te loveşti în ochi sau în nas, prin mişcarea înapoi a săgeţii pe sub bărbie, sau pe lângă obraz, totul depinde de tehnică fiecăruia. O eroare tipică este să nu duci mâna înapoi cât trebuie, din cauza controlului mai dificil al acestei mişcări, dar vei sacrifica astfel un spaţiu de accelerare, adică vei obţine o precizie mai mică. Numai practica te va duce la cea mai bună mişcare posibilă.
Acceleraţia: Nu este atât de crucială cum s-ar putea să crezi. Obţine-o cât mai natural, nu o face prea repede sau cu prea mare forţă. Fă-o calm, dintr-o mişcare şi pe tot drumul până la faza de urmărire a săgeţii. Aminteşte-ţi mişcarea cotului. Dacă foloseşti mişcarea bruscă a încheieturii, atunci mana va merge înainte în această fază, până la extensia completă a întregului braţ.
Eliberarea: Cum am prezentat anterior, cu o aruncare corectă, acest lucru vine de la sine şi nu constituie o mare problemă. Dacă ai dificultăţi cu punctul de eliberare, atunci înseamnă că faci o eroare tehnică, nu ridici cotul sau nu urmăreşti săgeata după eliberarea ei. Sau poate foloseşti mişcarea bruscă a încheieturii mâinii. În acest caz, mana trebuie să aibe unghiul corect faţă de antebraţ.
Urmărirea săgeţii după eliberare: Este un lucru foarte important. Amintiţi-vă comparaţia dintre pistol şi puşca. Cel mai bun mod de a realiza această mişcare este să o terminaţi cu mâna arătând ţinta aleasă. O eroare tipică este de a coborî braţul, imediat după eliberarea săgeţii. Ţineţi braţul în poziţia ridicată doar pentru un moment şi veţi avea sentimentul că este foarte uşor de obţinut poziţia corectă de urmărire a săgeţii.
1.2.3. Săgeata
...Săgeata este obiectul principal din toată povestea. Nu uitaţi să ghidaţi săgeata de-a lungul parabolei amintite. În limbajul geometriei, săgeata trebuie să fie mereu în contact cu tangenta la parabolă de aruncare, în punctul de intersecţie al mâinii cu parabolă. Pentru aceasta, nu trebuie să-ţi filmezi aruncarea şi apoi să desenezi o parabolă perfectă pe ecran, cu ajutorul celor prezentate mai înainte, lucrul se va dezvolta natural, prin practica. Căută să ţii minte următoarele elemente esenţiale:
a.unghiul pe care îl face săgeată cu orizontală trebuie să fie mereu pozitiv;
b. acest unghi creşte în timpul mişcării înapoi şi descreşte constant în faza de accelerare;
c. în momentul eliberării săgeţii, este aproape de zero, dar are tot valoare pozitivă;
d. în nici o circumstanţă acest unghi nu trebuie să fie negativ, acest lucru fiind interzis.
1.2.4. Balansul săgeţii în timpul zborului
Aproape fiecare săgeată a unui începător se balansează vizibil în timpul zborului, aceasta nefiind stabilă pe traiectorie. La jucătorii profesionişti cu greu puteţi observa chiar şi o uşoară clătinare. Această mişcare a săgeţii în timpul zborului poate avea următoarele cauze:
- săgeţii i se imprima o traiectorie care nu are deloc forma unei parabole;
- ansamblul corpul săgeţii - fluturaş nu îndeplineşte condiţiile aerodinamice necesare. Folosiţi fluturaşi standard şi lungimi medii ale săgeţii pentru a remedia acest neajuns;
- cea mai probabilă - unghiul săgeţii cu orizontală scade sub limita necesară, undeva pe timpul aruncării;
- cea mai puţin probabilă - unghiul săgeţii cu orizontală este mult prea mare.

2.Priză săgeţii

...Priză este cea mai variabilă parte a tehnicii darts-ului. Practic poţi folosi orice priză care ţi se pare mai convenabilă. În ceea ce priveşte acest subiect, există doar câteva lucruri de care trebuie să te temi.
2.1. Priză de bază
...Pune-ţi săgeata în palma deschisă. Balanseaz-o şi găseşte-i astfel centrul de greutate. Apoi, cu ajutorul degetului mare, răsuceşte săgeata, spre vârfurile celorlalte degete. Plasează-ţi degetul mare un pic în spatele centrului de greutate, apuca săgeată cu câte degete doreşti, apoi mişcă-ţi mâna în poziţia de ochire. Gata, aceasta este priză de bază. Cele mai multe feluri de priză sunt variaţii uşoare ale acesteia.
2.2. Cerinţe fundamentale
- Vârful sus! Aşa cum aţi văzut mai înainte, principalul obiectiv al prizei trebuie să fie ţinerea vârfului săgeţii în sus, în fiecare fază a aruncării. Dacă nu se întâmplă aşa, schimba imediat priză!
- Solid, dar nu tesionat. Priză trebuie să fie fermă, dar nu trebuie să-ţi menţină muşchii degetelor încordaţi. Dacă degetele devin albe de la presiune, sau amprenta săgeţii se imprima pe vârfurile degetelor, este prea mult. Dacă muşchii tăi sunt atât de contractaţi, încât ai probleme atât la eliberarea săgeţii, cât şi pe tot parcursul, se va ajunge la abateri nedorite de la traiectoria optimă.
- Forma corpului săgeţii. Tipurile de priză sunt folosite diferenţiat, în funcţie de forma săgeţii. Astfel, este evident că pentru corpurile mai lungi este indicată o priză cu mai multe degete, în timp ce o priză cu mai puţine degete trebuie să fie folosită în cazul corpurilor mai scurte. Nu este de ajuns să îţi găseşti priză corectă, ci trebuie să îţi găseşti şi mărimea potrivită a corpului săgeţii. Aceste două lucruri trebuie privite în interdependenţă. Este încă un aspect al preferinţelor fiecărui jucător.
- Nu strângeţi în pumn degetele neimplicate în ţinerea săgeţii! Cel mai bine este să le ţineţi în aceeaşi poziţie ca şi pe celelalte degete. Este de nedorit că în cazul unei prize cu 4 degete, degetul mic să atingă palma. De ce? Pentru că şi celelalte degete vor suferi de la contracţia aruncării, fapt ce nu este în regulă. Darts-ul este un joc de atingere, nu de forţă. Pentru a menţine contactul, strânge săgeata atât de uşor, încât să nu alunece, dar strânge-o destul de ferm pentru a o putea controla în momentul accelerării. Eroarea tipică este strângerea prea puternică a săgeţii.
- Câte degete? Este o întrebare frecvenţă, al cărei răspuns nu poate fi dat la modul general. Cel puţin 3 degete (degetul mare + 2), cel mult 5. Toate degetele pot atinge corpul săgeţii sau vârful, dar nici un deget nu trebuie să atingă tija sau fluturaşul. O priză cu 2 degete ( degetul mare + 1) oferă un control foarte scăzut. Mai mult de 3 degete dau un control mai mare al săgeţii, dar fac eliberarea mai dificilă, pentru că trebuie coordonate mai multe degete. Coordonarea degetelor în momentul eliberării săgeţii este un punct cheie al prizei. Trebuie să fii sigur că nici un deget nu va putea da un impuls nedorit săgeţii în momentul eliberării ei. Pentru a ilustra gama variată de prize, voi prezenta în continuare câteva tipuri de priză, folosite de jucătorii profesionişti.
1. Stilou - Phil Taylor. Phil tine săgeata în priză tip stilou. Aceasta priză este la fel de bună sau la fel de rea ca şi oricare alta, atât timp cât ţii vârful săgeţii în sus şi nu prea mult în lateral. Aceasta priză este pe locul al doilea că răspândire, după o gamă variată de alte prize. Necesită un corp cilindric al săgeţii, la fel ca cel utilizat de Phil.
2. Degetul mic atingând vârful - Eric Bristow. În anii săi de glorie, Eric obişnuia să ţină degetul mic departe de celelalte degete, atingând vârful săgeţii. Folosea un corp lung al săgeţii. Priza lui este o variaţie a prizei de bază, nici cea mai bună, nici cea mai proastă. Jucătorii mai puţini talentaţi s-ar putea să se chinuie cu această priză.
3. Trei degete - John Lowe. John foloseşte o săgeată un pic cam groasă şi scurtă, aşa că priză cu 3 degete s-a dezvoltat natural, pentru că mai multe degete nu aveau loc pe corpul săgeţii. Poate fi considerată ca priză standard pentru acest tip de săgeţi.
4. Degetul mic în poziţie verticală - Rod Harrington. Rod foloseşte un corp al săgeţii lung şi subţire. El utilizează priză de bază, ţinând degetul mic în poziţie verticală, în timp ce celelalte degete ating săgeata.
...Şi acum, după cele prezentate, poţi cu uşurinţă să-ţi găseşti priză care te avantajează. Nu încerca doar să îi copiezi pe alţi jucători, ci impune-ţi originalitatea. Bineînţeles că poţi încerca diferite tipuri de prize folosite, pentru a-ţi satisface curiozitatea, pentru a le compara şi a găsi avantajele şi dezavantajele fiecăreia, dar cum tu eşti unic, aşa şi prizele sunt unice pentru fiecare jucător. Sfatul nostru este să încerci cât mai multe prize, să ţi-o găseşti pe cea potrivită şi apoi să exersezi pentru a o îmbunătăţi.

3.Poziţia corpului
3.1. Una singură este cea corectă
...Există o singură poziţie a corpului care îndeplineşte cerinţele unei aruncări reuşite, aceea cu piciorul drept (stângul pentru stângaci) în faţă.
...Toată greutatea corpului sta pe piciorul drept, în timp ce stângul asigura echilibrul. Linia trasă de la piciorul de sprijin la cel de echilibru trebuie să fie aproximativ perpendiculară pe oche. Acest unghi se recomanda cu stricteţe. Dacă nu îţi poţi găsi echilibrul în acest fel, trebuie să exersezi pentru acest lucru.
...Atunci când ochim, ţinta, săgeată şi ochiul trebuie să fie pe aceeaşi linie. Când aruncam, ar trebui ca sistemul de 3 pârghii al braţului să fie într-un plan bidimensional. Acest lucru reduce marginile erorii, prin eliminarea mişcărilor laterale ale braţului. Într-o poziţie optimă a corpului, umerii şi board-ul formează un unghi de 90 de grade, la fel ca linia ce uneşte piciorul din faţă de cel din spate. Dar mulţi oameni consideră această poziţie ca fiind foarte puţin confortabilă, ba chiar imposibilă. Aşa că trebuie să găsim un compromis.
...Unghiul umărului - defineşte poziţia corpului. Trebuie să încercaţi să obţineţi un unghi de 90 de grade, dar nu sacrificând total uşurinţa aruncării. Unghiurile propice pot fi în gama 50...... 80 de grade. Aici, valoarea exactă este compromisul tău personal.
Unghiul picioarelor - acest unghi urmăreşte unghiul umărului, altfel vei cădea.
3.2. Echilibrul
...În fiecare moment al aruncării trebuie să fii perfect echilibrat. Acest lucru va fi complicat pentru începători şi îi va forţa să înceapă de la un unghi mic, fără să se aplece în faţa prea mult.
...Distribuţia greutăţii. Greutatea corpului trebuie să stea, în principal, pe piciorul din faţă, în timp ce piciorul din spate va prelua din greutate atât cât este necesar pentru realizarea echilibrului. Nu uitaţi, nu contează cum distribuiţi greutatea pe cele două picioare, poziţia corpului trebuie să fie stabilă. Nu sări pe piciorul din faţă, trebuie să stai mereu cu picioarele pe podea.
...Aplecarea către înainte. Cu cât te apleci mai mult către înainte, cu atât eşti mai aproape de board, dar şi efortul fizic este mai mare, şi poziţia de aruncare poate deveni instabilă. Dacă te apleci în faţa prea mult, în scurt timp vei avea serioase probleme cu spatele, în special când combini această mişcare cu mişcarea bruscă a şoldului. Pentru a nu avea astfel de probleme, trebuie să înveţi să te apleci înainte într-un mod mai înţelept. Toţi jucătorii profesionişti au găsit un compromis, care rezolva toate dificultăţile ce apar, aşa că ar trebuie să-l găseşti şi tu.
Echilibrul. Piciorul din spate este responsabil pentru menţinerea echilibrului. Ridicarea piciorului în timpul aruncării nu este recomandată, deşi se practică chiar şi de unii profesionişti, dar acei jucători au un echilibru atât de aproape de perfecţiune încât te pot învinge uşor, chiar şi cu un singur picior pe pământ. Încă o dată, nu sari când arunci, "un picior pe pământ" este nu numai o regulă de biliard. Acest lucru este recomandat cu putere pentru toţi jucătorii, atât începători, cât şi profesionişti. Piciorul de echilibru nu trebuie să atingă solul cu toată talpă, ci numai cu degetele.
Bustul. Poziţia de aruncare trebuie să garanteze imobilitatea corpului în timpul aruncării. Aduceţi-vă aminte că umărul este "punctul fix". Nu arcui spatele spre înapoi, păstrează-l drept. Corpul trebuie să fie încordat, dar braţul trebuie să fie într-o poziţie cât mai relaxată.
...Ca o concluzie, poziţia de aruncare nu este un lucru foarte dificil, dar este de o importanţă capitală. Nu începe cu o poziţie frontală, deoarece vei perturba toate tehnicile prezentate şi te vei chinui în permanenţă, fără să obţii rezultate cu adevărat notabile.