Link-uri Utile

Regulament FDR

1.Reguli de conduită ale membrilor Federaţiei
1.1 Toţi jucătorii precum şi membrii Federaţiei vor acţiona într-un mod care să nu prejudicieze interesele Federaţiei şi să nu discrediteze Federaţia şi jocul de darts.
1.2 Jucătorii de darts care doresc să participe la turneele şi competiţiile care contează la stabilirea clasamentului la sfârşitul anului competiţional, trebuie să fie membri licenţiaţi ai federaţiei.
1.3 La evenimentele organizate de federaţie, altele decât cele care contează la stabilirea clasamentului anual, pot participa şi jucători care nu sunt membri licenţiaţi ai Federaţiei. Aceştia trebuie să accepte regulile de desfăşurare impuse de Federaţie.
1.4 Orice jucător, fie el membru licenţiat al FDR sau jucător independent, căruia i se cere să părăsească o locaţie unde se desfăşoară un turneu de darts patronat de federaţie, trebuie să o facă imediat.
1.5 În situaţia în care concursurile de darts vor fi incluse la pariurile sportive legale, nici un jucător ori membru licenţiat al federaţiei nu va putea efectua pariuri pentru competiţia (competiţiile) în care sunt direct implicaţi. Această măsură este luată pentru a îndepărta orice motiv de suspiciune privind corectitudinea competiţiei în care respectivul sau respectivii sunt direct implicaţi, fie că jucători, fie că oficiali.
1.6 Orice participant într-un turneu de darts va avea o atitudine politicoasă, respectuoasă faţă de oficialii turneului, faţă de ceilalţi competitori şi faţă de public.

2. Reguli generale de joc
2.1 Fiecare jucător va juca cu darts-urile sale. Acestea nu vor depăşi în lungime 30.5 cm (12 inch) şi în greutate 50 grame. În funcţie de tipul de concurs, materialul din care sunt fabricate săgeţile poate diferi (steel-tip darts sau soft-tip electronic darts).
2.2 Capii de serie vor fi aleşi în funcţie de punctele acumulate în turneele desfăşurate sub egida FDR. 2.3 Cu acceptul FDR sponsorii sau organizatorii pot alege capi de serie la turneele pe care le organizează, fără să ţină cont de clasamente sau de alte reguli.
2.4 Echipele şi jucătorii trebuie să respecte regulile de joc stabilite de federaţie. Aceste reguli trebuie revizuite şi republicate pentru a se evita orice confuzii şi neînţelegeri.
2.5 Toate trofeele care se acordă în cadrul turneelor de darts vor fi păstrate de câştigători. Singurele trofee care se pot returna organizatorului, la cererea explicită a acestuia, sunt cele de tip challenge. Acestea intra însă în posesia celor care-l câştiga de trei ori în decursul timpului.
2.6 Orice jucător care nu se supune regulilor de desfăşurare a turneelor organizate de federaţie risca să fie descalificat de la turneul respectiv şi nu are drept de participare la un număr de turnee stabilit de comisiile Consiliului Director al FDR în funcţie de gravitatea faptelor acestuia.
2.7 Cu acordul FDR organizatorul turneului poate să aleagă regulile de desfăşurare ale concursului.
2.8 Dacă organizatorul considera că interpretarea dată de el regulamentului nu este unanim acceptată de federaţie, acesta are obligaţia de a sesiza federaţia şi a discuta amendamentele propuse de el.
2.9 Dacă în regulile de joc nu sunt specificate anumite aspecte ale jocului, singura care le poate clarifica şi adoptă hotărâri în această privinţă este federaţia.

3. Modul de aruncare
3.1 Un jucător trebuie să arunce din poziţie verticală. Excepţie de la această regulă o fac jucătorii care au dizabilităţi fizice sau sunt accidentaţi şi care pot arunca dintr-o poziţie diferită (din cărucior cu rotile sau o formă similară de suport).
3.2 Săgeţile vor fi aruncate către board, una după alta, de către jucător. O aruncare completă înseamnă aruncarea celor trei săgeţi pe care le are fiecare jucător, fără a fi întrerupt de alt jucător. Excepţie de la această regulă: dacă jocul sau partidă se încheie înainte de terminarea celor 3 aruncări la care are dreptul fiecare jucător.
3.3 Dacă un jucător atinge fizic o săgeată aflată pe board, înainte de terminarea aruncării, se consideră aruncarea terminată şi scorul înscris pe board că scorul final al aruncării.
3.4 Orice săgeată care este aruncată către board şi nu rămâne în acesta (fie că "sare" înapoi sau nu se înfige în board), nu va conta la înregistrarea scorului final al unei aruncări şi nici nu va putea fi aruncată din nou. Excepţie fac sagetiile de darts electronic care deşi nu se înfig puncteza la aparatul electronic de darts.
3.5 La darts electronic, o săgeată înfiptă care nu a punctat se va apăsa cu mâna de către oficial sau jucător, astfel încât să apară pe afişaj şi valoarea săgeţii respective.

4. Începerea şi terminarea jocului

4.1 În toate competiţiile şi turneele organizate, fiecare joc se va juca cu intrare simplă de la 1001, 501 sau 301 şi se va încheia cu o "dublă" . Numărul de aruncări pentru fiecare meci poate fi nelimitat sau limitat , hotărâre ce este luată de organizatori cu acceptul federaţiei (ex :pentru 501 numărul de aruncări ( de câte trei săgeţi) poate fi limitat la 15, 20 sau 30) În cazul în care numărul maxim stabilit de aruncări este atins se aruncă spre bull , iar jucătorul care are săgeata înfiptă mai aproape este declarat câştigător al acelui meci.
4.2 Bull roşu este considerat că valorând 50 de puncte şi dacă 50 este necesar pentru terminarea jocului, meciului sau partidei, atunci bull roşu se va considera că dublu 25.
4.3 Aruncarea se consideră că "depăşită" dacă jucătorul înregistrează pe board mai multe puncte decât avea nevoie pentru a termina jocul. Aceasta aruncare nu se va considera, jucătorul revenind la scorul înregistrat înainte de respectiva aruncare.
4.4 Un joc este considerat încheiat în momentul în care un jucător a înscris pe board finish-ul necesar, iar săgeţile rămân pe board până când jucătorul şi le recuperează sau până în momentul în care cei doi jucători îşi dau mâna acceptând rezultatul înscris.
4.5 Dacă o aruncare nu este validată de arbitru, atunci jucătorul respectiv poate continua să arunce săgeţile rămase la dispoziţie, în vederea închiderii jocului.
4.6 Dacă intervine o eroare cauzată de arbitru/scorer, atunci aruncarea se poate relua, iar săgeţile care au fost eronat îndepărtate de pe board, trebuie să fie repoziţionate astfel încât să fie dacă nu în locul de unde au fost scoase, cel puţin cât mai aproape de poziţia respectivă.
4.7 Dacă un jucător aruncă, din greşeală, după ce jocul a fost încheiat, aceasta aruncare nu este luată în calcul (jocul considerându-se încheiat în momentul în care jucătorul a trimis săgeata în "dubla" necesară încheierii jocului).
4.8 Arbitrul/scorer-ul nu are dreptul de a informa jucătorul asupra dublei de care are nevoie pentru a încheia jocul (ex: el poate anunţa ca jucătorul mai are nevoie de 32 puncte, dar nu că are nevoie de dublu 16).
4.9 Primul jucător care reduce scorul la exact zero printr-o "dublă", este declarat câştigătorul jocului, meciului sau partidei.

5. Înregistrarea scorului
5.1 Valoarea unei aruncări este înregistrată doar dacă săgeata rămâne înfiptă în board şi nu cade înainte de a fi recuperată de jucătorul care a efectuat aruncarea. Excepţie fac sagetiile la darts elecrtonic conform pct3.4.
5.2 Valoarea aruncării este stabilită adunând punctajul înregistrat de fiecare săgeată care rămâne în board sau care atinge board-ul cu vârful, sprijinită de celelalte săgeţi, fără însă să cadă de pe board. Excepţie la darts electronic conf pct 3.4.
5.3 Săgeţile nu pot fi recuperate de pe board decât după ce arbitrul/scorer-ul au anunţat valoarea finală a aruncării (adică, adunarea punctelor marcate de fiecare săgeată în parte).
5.4 Orice protest al unui jucător privind valoarea aruncării nu va fi luat în discuţie DUPĂ ce jucătorul respectiv şi-a recuperat săgeţile din board.
5.5 Valoarea fiecărei aruncări complete cât şi numărul de puncte rămase până la închiderea jocului respectiv trebuie verificate permanent, de preferinţă înainte ca următorul jucător să efectueze aruncarea să.
5.6 Un jucător, dacă doreşte să i se verifice scorul, trebuie să o facă ÎNAINTE ca jucătorul următor să arunce săgeţile sale.
5.7 Scorul jocului respectiv trebuie să fie prezentat tuturor jucătorilor implicaţi - aceştia putând urmări evoluţia acestuia permanent.
5.8 Arbitrul sau scorer-ul au putere de decizie în jocul respectiv; dacă considera necesar, se pot consulta şi cu alţi oficiali, prezenţi la competiţia respectivă, înainte de luarea unei decizii finale.

6. Board-ul de darts
6.1 Toate board-urile de steel darts trebuie să fie conform normelor WDF iar aparatele electronice de darts trebuie validate de către FDR.
6.2 Board-urile şi aparatele electronice vor fi din cele indicate de FDR. Cu acordul FDR se pot folosi şi alte echipamente ce îndeplinesc condiţiile de la punctul anterior.
6.3 Banda îngustă din interior se calculează că triplul valorii segmentului respectiv.
6.4 Banda îngustă din exterior se calculează că dublul valorii segmentului respectiv.
6.5 Segmentul de cerc din exteriorul centrului se calculează că având 25 puncte.
6.6 Segmentul roşu din centru valorează 50 puncte şi se numeşte "Bull".
6.7 Toate sârmele folosite la demarcarea segmentelor, dublelor, triplelor şi centru trebuie să fie montate pe suprafaţa boardului astfel încât să nu creeze găuri sau spaţii imposibil de definit pe suprafaţa respectivă.
6.8 Board-ul se fixează în poziţie verticală, deasupra oche-ului la înălţimea de 1.73 m (5ft 8inch) măsurată de la podea (considerată a fi la acelaşi nivel cu oche-ul) până în centrul bull-ului.
6.9 Board-ul trebuie fixat astfel încât segmentul marcat "20" este colorat în negru şi se afla în poziţia superioară maximă.Excepţie fac aparatele electronice unde acest segment poate fi roşu.
6.10 Se consideră o regulă unanim acceptată: un căpitan de echipa sau un jucător, dacă este un concurs individual poate solicita înlocuirea unui board sau repozitionarea acestuia în cursul unui meci dacă este de acord şi căpitanul echipei adverse. Orice modificare se poate face în pauză dintre jocuri, nu în timpul acestora.
6.11 Modificarea de mai sus nu se poate efectua decât de un oficial prezent la meciul respectiv.

7. Iluminarea zonei de joc
7.1 În cadrul turneelor, fiecare board trebuie să fie iluminat adecvat, folosind un sistem care să producă cel puţin 1000 lumeni.
7.2 În cazul turneelor finale, sistemul de iluminare trebuie să fie adaptat la cerinţe, folosind minimum 2 proiectoare de 100 w fiecare.
7.3 Sistemul de iluminare trebuie proiectat şi instalat astfel încât lumina să nu deranjeze jucătorul în momentul aruncării săgeţilor.
7.4 Orice sistem de iluminare este corect şi poate fi folosit dacă este validat de către oficialii turneului şi arbitri (se ia în consideraţie mai ales poziţionarea - nu se acceptă sisteme de lumini care să creeze "umbre" pe board. 7.5 Aparatele electronice validate de către FDR au propriul sistem de iluminare. Oficialii sunt obligaţi să fie atenţi ca acestea să funcţioneze corespunzător.

8. Oche - linia de start
8.1 Oche-ul este format din două segmente: unul înălţat (38 mm înălţime cu 610 mm lăţime) care marchează distanţă de aruncare şi unul care să protejeze săgeţile. Partea înălţată va fi poziţionată la exact 2.37 m (7ft 9.25 inch) de la fata board-ului.
8.2 Diagonală măsurată de la centrul bull-ului până la partea înălţată a oche-ului trebuie să măsoare 2.93 m (9 ft 7.5 ins).
8.3 Dacă oche-ul este înălţat şi lungimea sa este de la board până la semnul care marchează distanţă de aruncare (fie că este un oche înălţat, fie că este unul la nivelul podelei), acesta nu poate fi mai îngust de 1525 mm (5ft).
8.4 În timpul jocului, nici un jucător nu are voie să calce linia de aruncare - permanent piciorul în timpul aruncării trebuie să fie poziţionat ÎNAINTEA liniei care marchează distanţă de aruncare.
8.5 Dacă poziţia de aruncare aleasă de jucător este în afara zonei marcate de oche, această poziţie trebuie stabilită trăgând o linie imaginară de la marcajul existent până la locul ales de jucător pentru efectuarea aruncării.
8.6 Orice încălcare a regulilor de aruncare (mai sus menţionate) va fi pedepsită de arbitru - întâi prin avertizarea jucătorului, apoi avertizarea căpitanului echipei respective. Dacă jucătorul continua să ignore avertizările primite, atunci arbitrul poate anula valoarea aruncării pentru care nu s-au respectat condiţiile de aruncare.
8.7 Căpitanul unei echipe poate solicita măsurarea oche-ului şi dacă este cazul, ajustarea acestuia. Această solicitare trebuie făcută înainte de începerea meciului. Arbitrul sau reprezentantul oficial prezent la întâlnirea respectivă poate lua în considerare solicitarea căpitanului de echipă şi poate dispune, dacă considera ce este necesar, măsurarea şi ajustarea oche-ului.
8.8 Măsurarea şi ajustarea poziţiei unui oche nu se poate face decât de către un reprezentant oficial desemnat pentru meciul respectiv.
8.9 În cazul turneelor televizate, "spatiul' necesar jucătorilor va fi foarte clar marcat, pentru a le putea permite acestora accesul la aruncare indiferent de poziţia şi locul ales de jucători (cel puţin un metru în fiecare parte laterală şi cel puţin trei metri în spatele liniei de aruncare).
8.10 Jucătorul care şi-a terminat aruncarea, după ce îşi recuperează săgeţile din board, trebuie să treacă în spatele jucătorului care se pregăteşte să arunce (de regulă prin stânga acestuia) şi să îşi aştepte rândul într-o poziţie în care să nu-l deranjeze pe acesta în momentul aruncării.
8.11 În cadrul turneelor majore televizate, există şi un arbitru secund care va fi plasat în preajma oche-ului şi care are ca sarcina să urmărească respectarea regulilor de mai sus.

9. Reguli de desfăşurare ale turneelor şi campionatelor
9.1 Dacă nu este altfel menţionat, modul de desfăşurare al turneelor şi campionatelor se desfăşoară în sistem simplă piramida.
9.2 Dacă numărul jucătorilor este mai mare decât numărul poziţiilor pe tabloul principal, se vor organiza calificări pentru un loc în tabloul principal.
9.3 Organizatorii, cu acordul Federaţiei pot acorda wild card-uri pentru anumiţi jucători, aceştia fiind plasaţi direct în tabloul principal. Numărul acestora nu trebuie să depăşească 10% din totalul jucătorilor prezenţi pe tabloul principal.
9.4 În baza punctajelor obţinute la concursurile anterioare, în funcţie de numărul jucătorilor înscrişi, vor intra direct pe tabloul principal un cuantum stabilit de organizatori. Restul vor juca în calificări pentru completarea tabloului principal.
9.5 După completarea tabloului principal de joc, organizatorii vor alege capi de serie în baza rezultatelor şi punctajelor obţinute la concursurile anterioare. 9.6 Organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula sau schimbă datele de desfăşurare, locaţiile şi programul evenimentelor fără să aibă un termen minim de anunţare dacă acest fapt este necesar pentru bună desfăşurare a competiţiei.
9.7 Organizatorii, cu acordul FDR, sunt cei care hotărăsc modul de desfăşurare şi regulile unui turneu. Hotărârile acestora sunt inatacabile.
9.8 Jucătorii care participă la turnee se vor supune regulilor stabilite de organizatori, indiferent dacă acestea se modifica de la un turneu la altul. Singura condiţie pe care trebuie să o respecte organizatorul este publicarea regulilor de desfăşurare înainte de începerea turneului, astfel încât jucătorii să le cunoască înainte de inscriererea în turneul respectiv.
9.9 Jucătorul sau echipa care pierde un joc, meci sau partidă deliberat (şi acest lucru este dovedit), acel jucător sau echipa respectivă pierd dreptul de a evolua mai departe în turneul respectiv. La terminarea turneului, în urma analizei federaţiei, se pot lua măsuri disciplinare suplimentare.
9.10 Dacă un jucător nu se prezintă la un meci din cadrul piramidei va fi înlocuit cu cel care a pierdut în meciul anterior de la el. În cazul în care înlocuitorul nu mai este prezent se va căuta un alt jucător care a fost eliminat în aceeaşi fază cu acesta. Dacă sunt mai mulţi jucători în această ipostază se va alege unul prin tragere la sorţi.
9.11 Jucătorul care nu se prezintă la un meci, fără acordul scris al organizatorilor, nu va mai fi premiat la competiţia respectivă cu nici un fel de premiu, fie el în bani, în obiecte sau în puncte. În plus va intra automat în atenţia comisiei de disciplină a FDR care va judeca gestul şi va lua măsurile corespunzătoare în concordanţă cu gravitatea sa.
9.12 Dacă un jucător nu este prezent la o ceremonie de premiere, fără să aibă aprobarea prealabilă a organizatorilor, îşi pierde dreptul de a primi trofeul său premiul în bani aferent. În cazul în care turneul este pe echipe, pentru primirea trofeului sau premiilor este suficient să fie prezent un reprezentant al echipei respective.
9.13 Un jucător sau o echipă îşi pierd dreptul de a primi orice premiu (indiferent dacă este vorba de trofee sau premii în bani) dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de organizator, obligaţii pe care şi le-au asumat în momentul înscrierii în competiţie.
9.14 Dacă prin acţiunile întreprinse de un jucător sau de o echipă, organizatorii sunt supuşi unor cheltuieli suplimentare, atunci jucătorul sau echipa vor fi cei care vor suporta cheltuielile respective.

10. Înscrierea la turnee
10.1 Taxa de intrare în locaţia de desfăşurare a unui turneu nu este returnabila.
10.2 Taxa de înscriere într-un turneu nu este returnabila; excepţie fac turneele unde organizatorii stabilesc de la început o altă regulă. 10.3 Toate cererile de înscriere într-un turneu trebuie completate corect şi depuse la organizatori. Reprezentantul oficial al organizatoru
lui trebuie să se asigure că fiecare formular este completat corect, că taxa de înscriere a fost achitata, toate în termenul stabilit de organizator.
10.4 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu înscrie în turneu sau concurs orice jucător sau echipa care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus. Dacă datele înscrise de un jucător pe formularul de înscriere se dovedesc incorecte, organizatorul are dreptul de a-l descalifica şi îndepărtă din turneu pe jucătorul respectiv.
10.5 În condiţiile în care turneul se desfăşoară pe echipe, reprezentantul echipei are obligaţia de a-şi informa toţi coechipierii de regulile de desfăşurare ale turneului respectiv.
10.6 Dacă înscrierea într-un turneu necesită confirmare de acceptare din partea organizatorului, atunci aplicantul trebuie să scrie adresa de e-mail şi numărul de telefon la care va fi anunţat de către acesta.
10.7 Jucătorul sau echipa care a completat formularul de participare sunt singurii care pot participa la turneul respectiv (nu se poate substitui un jucător care a solicitat participarea la un turneu cu un alt jucător decât cu acordul tuturor).
10.8 Un jucător sau o echipă nu se poate înscrie de două sau mai multe ori la un turneu.
10.9 Un jucător nu poate juca pentru mai multe echipe în cadrul unui singur eveniment decât cu acordul tuturor.
10.10 Jucătorii care participă la un concurs single său dublu, vor juca sub numele lor. Pentru a juca sub numele unui sponsor este nevoie de acordul FDR
10.11 Dacă nu este stipulat altfel, toate încasările rezultatele în urma unui turneu de darts vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor turneului şi pentru promovarea jocului de darts.
10.12 Completarea formularului de participare şi acceptarea formularului de către organizator este formă de înscriere a jucătorului sau echipei în turneul respectiv.
10.13 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza sau anula o cerere de înscriere înainte, în timpul sau chiar după desfăşurarea evenimentului respectiv dacă există o solicitare în scris în ceea ce îl priveşte pe jucător sau pe echipa respectivă, iar această solicitare se dovedeşte întemeiată.

11. Înscrierea în competiţie
11.1 Fiecare jucător care doreşte să se înscrie într-o competiţie, indiferent de formă, trebuie să completeze formularul de înscriere şi să-l depună în termenul şi condiţiile stabilite de către organizator.
11.2 Dacă un jucător nu depune formularul de înscriere în timpul prevăzut de către organizator, jucătorul respectiv nu va fi admis în concurs; dacă a achitat taxa de participare, aceasta nu va fi returnată.
11.3 Un jucător sau o echipă care nu sunt prezenţi în momentul în care le vine rândul la joc, pot pierde jocul respectiv. Taxa de participare nu este returnabila.
11.4 Un jucător sau o echipă poate întârzia maxim zece minute de la momentul la care a fost anunţat jocul respectiv şi până la prezentarea efectivă în fata board-ului de darts unde se desfăşoară jocul.
11.5 Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica ordinea şi orele de joc dacă considera necesar.
11.6 Jucătorii (echipele) au dreptul să fie anunţaţi despre ora aproximativă de desfăşurare a jocului cu cel puţin o oră înainte de start.

12. Tragerea la sorţi
12.1 Meciurile preliminare trebuie jucate înainte de stabilirea tabloului principal al turneului, pentru a se elimina poziţiile libere de pe acest tablou. La alegerea organizatorului, această regulă poate fi modificată.
12.2 Tragerea la sorţi trebuie afişată la loc foarte vizibil, la masa oficialilor şi în alte locuri în care pot fi consultate permanent de către jucători.
12.3 Orele de desfăşurare ale jocurilor trecute pe tablou sunt orientative. Jucătorii trebuie să fie pregătiţi de joc cu cel puţin 15 minute înainte de oră afişată.
12.4 Capii de serie, în cadrul unui turneu, vor fi stabiliţi în funcţie de punctele acumulate în turneele agreate de FDR. Organizatorii, cu acordul Federaţiei, îşi rezervă dreptul de a stabili alţi capi de serie.
12.5 Nici un jucător nu poate fi înlocuit odată ce turneul a început. Excepţie fac acele turnee în care organizatorii stabilesc de la început alte reguli de desfăşurare.

13. Ordinea de joc
13.1 Se recomandă că ordinea de joc să se stabilească printr-o aruncare la bull sau prin tragere la sorţi în locaţia unde se desfăşoară concursul.
13.2 Câştigătorul tragerii la sorţi, indiferent de modalitatea acesteia, are dreptul să arunce primul în primul joc; în jocurile următoare, jucătorii alternează dreptul la prima aruncare.
13.3 Dacă ordinea de joc nu a fost respectată, jocul se întrerupe şi va reîncepe fără a se ţine cont de rezultatul înregistrat până la întreruperea jocului.
13.4 Dacă, la terminarea unui joc, se constată că ordinea de joc nu a fost respectată, se consideră rezultatul obţinut, cu condiţia că jocurile următoare să se desfăşoare conform ordinii de joc corecte.
13.5 Dacă meciul ajunge în joc decisiv, ordinea de joc se stabileşte prin aruncare la bull. Jucătorul care a aruncat cel mai aproape de bull, are opţiunea de alegere a ordinii de joc.
13.6 Dacă organizatorul doreşte să aplice alte reguli privind stabilirea ordinii de joc, trebuie să obţină acordul federaţiei şi să comunice jucătorilor înainte de începerea turneului.

14. Desfăşurarea turneului - foi de concurs
14.1 Rezultatele meciurilor trebuie înregistrate pe foi de joc de către arbitru/scorer şi prezentate oficialilor pentru a fi trecute pe tabloul de joc. În cazul în care nu există un arbitru foile de joc vor fi semnate de jucători.
14.2 Avansarea în turul următor a fiecărui jucător trebuie înregistrată imediat pe tabloul de concurs şi la masa oficialilor; jucătorii şi spectatorii au dreptul de a cunoaşte rezultatele obţinute de fiecare participant în turneul respectiv.

15. Aruncările de încălzire şi antrenament
15.1 Fiecare jucător are dreptul la un număr de aruncări de încălzire/antrenament înainte de începerea meciului propriu-zis. În timpul meciului, sunt interzise orice aruncări de antrenament, dacă nu se obţine în prealabil aprobarea arbitrului de meci. Dacă nu este specificat altfel, numărul maxim de aruncări de încălzire/antrenament este de nouă.
15.2 În cazul în care se joacă în sistem de grupe (round robin), numărul maxim de aruncări între meciuri este de trei.
15.3 Antrenamentul jucătorilor pe board-urile de desfăşurare ale turneului nu este permis după începerea turneului.

16. Desfăşurarea turneului
16.1 Toţi jucătorii particpanti la un turneu vor juca sub supravegherea şi îndrumarea organizatorilor şi oficialilor turneului.
16.2 În suprafaţa de joc, în timpul turneului, nu este permis accesul decât arbitrilor, scorerilor şi jucătorilor.
16.3 Lângă board-ul de joc, nu este permis accesul decât arbitrilor şi scorerilor.
16.4 Oficialii trebuie să îşi reducă la minimum mişcările în timpul desfăşurării unei aruncări. Acestora nu le este permis să fumeze sau să consume alcool pe scenă în timpul desfăşurării unui meci.
16.5 În fazele finale ale competiţiei, jucătorii vor începe jocul în prezenţa şi sub supravegherea oficialilor, iar între aruncări trebuie să se poziţioneze astfel încât să nu împiedice vizibilitatea către board a celorlalţi jucători, oficiali sau spectatori sau a camerelor de filmat în cadrul în care evenimentul este televizat.
16.6 În timpul desfăşurării unui joc, toţi jucătorii trebuie să păstreze liniştea; singurul care poate dialoga cu arbitrul este jucătorul care aruncă. Nu se permite dialogul între jucători, arbitrii sau spectatori.
16.7 Un jucător care încalcă regula de mai sus va fi întâi avertizat de arbitru, în prezenţa căpitanului echipei (dacă este vorba de meciuri intre echipe) sau a reprezentantului jucătorului (dacă este cazul). Dacă jucătorul, după ce a fost avertizat, încalca regulă din nou, va fi descalificat şi va pierde meciul respectiv. O întrebare adresată arbitrului sau un protest făcut într-o manieră decenta referitoare la meciul respectiv, nu se consideră o violare a regulii de mai sus.
16.8 Un jucător are dreptul de a adresa întrebări arbitrului în ceea ce priveşte scorul înregistrat sau scorul rămas până la închiderea jocului; arbitrul este obligat să răspundă, dar nu are dreptul să indice modul prin care jucătorul poate închide jocul respectiv.
16.9 Orice întrebare privind scorurile obţinute şi scăderea acestora din scorul de pornire al jocului nu va fi luată în consideraţie după terminarea jocului său meciului respectiv.
16.10 În cazul meciurilor pe echipe, jucătorii aruncă prin rotaţie; ordinea de joc trebuie înscrisă pe tabla de scor şi trebuie respectată de toţi jucătorii.
16.11 Orice protest trebuie adresat oficialilor înainte de începerea jocului. Protestul, care se poate referi la violări ale regulilor deja stabilite, va fi judecat pe loc, înainte de începerea sau continuarea meciului (dar nu în timpul jocului). Decizia oficială va fi anunţată pe loc şi trebuie respectată de toţi jucătorii. Protestele ulterioare nu vor fi luate în consideraţie (în afară de situaţiile prezentate anterior).
16.12 Dacă în timpul unui joc, echipamentul de joc al unui jucător este distrus, pierdut etc, jucătorul are la dispoziţie trei minute în care să îşi repare sau să înlocuiască echipamentul defect.
16.13 La recomandarea şi cu aprobarea arbitrului, jucătorul poate părăsi suprafaţa de joc; perioada de timp este limitată şi stabilită de către arbitru şi se aplică doar în cazuri excepţionale.
16.14 Un jucător care foloseşte un limbaj ofensator, fie ca o face cu voce tare, fie că este surprins murmurând astfel de limbaj, sau care foloseşte gesturi ofensatoare va fi considerat că o persoană care aduce prejudicii jocului de darts. În cazul acestor jucători vor fi luate, de către Federaţie, măsuri disciplinare severe.

17. Ţie breaker
17.1 În cadrul unor turnee, se poate ajunge la egalitate în ceea ce priveşte numărul de jocuri câştigate. Atunci departajarea se face în sistem de ţie break şi se aplică ultimului joc al setului final al meciului.
17.2 Jucătorii aruncă spre bull pentru stabilirea ordinii de aruncare în jocul respectiv (indiferent de ordinea stabilită iniţial). Primul care aruncă este jucătorul care în mod normal ar fi trebuit să arunce primul în jocul respectiv.
17.3 Decizia privind ordinea de joc îi aparţine arbitrului, care va stabili cine aruncă primul - în funcţie de apropierea de bull a aruncărilor.
17.4 Dacă primului jucător care aruncă spre bull i se înfige săgeata în bull roşu sau verde, jucătorul trebuie să îşi recupereze săgeată din board înainte ca jucătorul următor să arunce.
17.5 Dacă o săgeată "sare" sau cade din board, jucătorul are dreptul să arunce din nou până când o săgeată va rămâne înfiptă în board.
17.6 Dacă distanţă de bull dintre săgeţile celor doi jucători este aceeaşi, jucătorii trebuie să îşi recuperează săgeţile şi să repete aruncarea, până când se stabileşte ordinea de joc.
17.7 Jucătorul care câştigă ultimul joc al ultimului set al meciului este declarat câştigătorul meciului.

18. Ţinuta de joc
18.1 Fiecare jucător care participă la un concurs sau un turneu trebuie să se prezinte la joc într-o ţinută decentă. În principiu, fiecare jucător sau echipa trebuie să aibă o "uniformă" cu numele jucătorului şi a echipei din care face parte, înscrise la vedere.
18.2 Organizatorii pot impune o ţinută obligatorie pentru jucătorii înscrişi (de exemplu, fără jeans, fără pantofi sport etc).
18.3 Jucătorii nu au voie să poarte nimic pe cap dacă nu au aprobarea organizatorului.
18.4 Jucătorii nu au voie să poarte altă ţinuta decât cea aprobată iniţial atât în timpul interviurilor cât şi al prezentărilor decât la cererea expresă a organizatorilor.
18.5 Organizatorii aprobă ţinuta fiecărui jucător. În cazul în care organizatorii nu aprobă ţinuta unui jucător, acesta este obligat să îşi schimbe ţinută cu cea aprobată şi acceptată de organizator.
18.6 Orice jucător care refuză să se supună regulilor stabilite de către organizatori, poate fi exclus din competiţie, va fi întocmit un raport către federaţie al cărui comitet de disciplină va lua măsurile ce se impun.

19. Publicitatea
19.1 Organizatorii îşi rezervă dreptul de a proteja interesele sponsorilor săi în raport cu sponsorii jucătorilor şi echipelor care participă la turneu.
19.2 Jucătorii care au echipament pe care este înscris numele şi logo-ul altui sponsor decât cel al competiţiei trebuie să obţină aprobarea organizatorului înainte de începerea turneului.
19.3 În cadrul evenimentelor televizate, fiecare jucător poate purta până la 4 reclame de dimensiuni reduse, de preferinţă poziţionate astfel: 2 pe partea din faţă a tricoului şi câte unul pe fiecare mânecă.
19.4 Aceste reclame nu pot avea o suprafaţă mai mare de 15,3 cm2 (6 inch pătraţi).
19.5 Promotorul competiţiei îşi poate rezerva dreptul la 2 din cele 4 reclame, urmând ca celelalte să fie la libera alegere a jucătorului.
19.6 Cele 2 reclame alese de jucător nu trebuie să intre în conflict cu reclamele sponsorilor şi promotorilor turneului şi trebuie să reprezinte doar nume şi nu sloganuri.
19.7 Un jucător care intenţionează să poarte reclama unui producător de echipament de darts altul decât cel ales de organizatorul şi promotorul turneului, trebuie să obţină aprobarea acestuia în scris înainte de înscrierea în concurs.
19.8 Pe spatele tricoului jucătorului nu se poate înscrie decât numele jucătorului şi/sau un desen sau o altă inscripţie non-comerciala (de exemplu numele unei ţări sau un steag reprezentând o ţară).
19.9 În cazul unor întâlniri televizate - arbitrul sau oficialii întâlnirii pot cere unui jucător să-şi îndepărteze orice material de reclamă de pe ţinuta sa dacă acesta e considerat ofensator, care contravine clauzelor de mai sus sau încalca o lege care este în vigoare la momentul desfăşurării turneului.
19.10 Un jucător care încalcă deliberat regulă de mai sus este exclus din competiţia respectivă. Dacă jucătorul este parte dintr-o echipă, întreaga echipă este exclusă din turneul respectiv.

20. Fumatul
20.1 Fumatul pe scenă de concurs este complet interzis în cadrul emisiunilor televizate (jucători, oficiali şi arbitri).
20.2 Nici un jucător, oficial sau arbitru nu poate fuma în timpul unor înregistrări care vor fi difuzate pe posturi de televiziune (prezentare de eveniment, interviuri, ceremonii).
20.3 Orice jucător care încalcă regulile de mai sus poate fi exclus din competiţie şi trimis în faţa Comisiei de Disciplină a Federaţiei.
20.4 Orice oficial care încalcă regulile de mai sus poate fi exclus din competiţie şi trimis în faţa Comisiei de Disciplină a Federaţiei.
20.5 Consiliul Director al Federaţiei sau promotorii turneelor pot interzice fumatul într-o locaţie de desfăşurare a unui turneu dacă considera că astfel jocul de darts are de câştigat ca urmare a acestei hotărâri.

21. Băuturile alcoolice
21.1 Nici un fel de băuturi alcoolice nu pot fi introduse în zona de joc de către un jucător său oficial, în cazul în care evenimentul este televizat.
21.2 Nici un fel de băuturi alcoolice nu pot fi introduse în zona de joc de către un jucător său oficial în timpul unor interviuri, prezentări în cazul în care acestea se fac cu scopul de a fi difuzate pe posturi de televiziune decât cu acordul expres al FDR.
21.3 Orice jucător care este găsit vinovat de încălcarea clauzelor de mai sus este exclus din competiţie şi va fi deferit comisiei de disciplină.
21.4 Orice oficial care încalcă clauzele de mai sus poate fi sancţionat de Comisia de Disciplină a Federaţiei.
21.5 Consiliul Director al Federaţiei sau promotorul unui turneu pot să interzică consumul de băuturi alcoolice în timpul desfăşurării meciurilor dacă se consideră că această măsură este în interesul promovării jocului de darts.

22. Amendament
22.1 După consultări, federaţia îşi rezervă dreptul de a modifica sau amendă oricare sau toate regulile de joc dacă se consideră că prin noua formula modificată promovează jocul de darts.

23. Copyright
23.1 Regulile de joc stabilite de FDR aparţin în exclusivitate federaţiei şi nu pot fi folosite fără acordul ei.
23.2 În cazul unor turnee care se desfăşoară în afara jurisdicţiei federaţiei, organizatorii pot folosi regulamentul federaţiei cu condiţia de a menţiona acest fapt pe foaia de înscriere sau în orice formă de promovare a turneului repectiv.

24. Măsuri disciplinare
24.1 Federaţia de Darts din România, prin Comisia de Disciplină, care funcţionează în cadrul Federaţiei, are dreptul să ia următoarele măsuri împotriva jucătorilor, echipelor, arbitrilor şi oficialilor:
a) să pedepsească orice jucător său oficial care încalcă regulile federaţiei;
b) să analizeze sesizările depuse de alţi membrii ai Federaţiei, de jucători sau de oricare persoană care are responsabilităţi legate de activitatea Federaţiei privind încălcarea regulilor federaţiei de membrii acesteia sau de jucători;
c) să stabilească, în urma analizei, dacă un membru al federaţiei sau un jucător a încălcat regulile federaţiei;
d) să stabilească măsurile disciplinare care se impun că urmare a încălcării regulilor stabilite de Federaţie; aceste măsuri pot fi extreme, mergând până la excluderea din Federaţie, sau dacă ofensă este mai mică, de la turneul/competiţia respectivă. Alte măsuri disciplinare care pot fi luate: avertizare, amendă sau suspendare pe o perioadă determinată; în cazul unor ofense grave, suspendarea poate fi pe o perioadă nedeterminată.
e) Să ridice suspendarea sau să reducă pedeapsa, dacă se consideră că aceasta a fost prea severă;
f) Să acorde dreptul de a se face apel la orice hotărâre privind aplicarea unor sancţiuni pentru încălcarea regulilor stabilite;
g) Să adopte reguli şi măsuri care să nu fie în contradicţie cu legislaţia în vigoare.

25. Consiliul Director
Consiliul Director este compus din 3 membri: Preşedinte, Vicepreşedinte şi Secretar General.Acesta are împuternicire de a:
a) crea şi pune în aplicare regulile care guvernează jocul de darts, având întotdeauna ca scop îmbunătăţirea imaginii sportului în sine;
b) crea şi pune în aplicare reguli pe care jucătorii şi oficialii au obligaţia să le respecte pentru a creşte şi îmbunătăţi calitatea jocului de darts;
c) crea şi pune în aplicare regulile jocului în sine;
d) să disciplineze şi să împiedice orice jucător său oficial să încalce regulamentul, astfel încât promovarea sportului să fie cât mai rapidă.
e) Încheie acte juridice în numele şi pe seama FDR.
f) Elaborează regulamentele următoarelor comisii şi colegii:
• Colegiul central al antrenorilor;
• Colegiul central al arbitrilor;
• Comisia centrală de Competiţii, Letgitimari, Transferări şi Clasificări;
• Comisia de Disciplină;
• Comisia de Apel.

Acestea vor cuprinde în principiu: componenta, atribuţii, mod de organizare şi funcţionare şi alte caracteristici specifice.

Preşedinte,
Dragoş Dumitrescu

Sursă: www.FederatieDarts.ro